Mentalitate imputita

Esti la mare. Vrei sa faci si tu baie intr-o apa bej. De ce? Nu se stie initial. Doar se banuieste. Facem un compromis. Nu este apa albastra-verde de pe plajele de vis de peste mari si tari. Incercam sa intram in apa sa facem o mica baie. Dam din maini si ne agitam pentru ca suntem cu nevasta si copii si comunicam cu ei. Dintr-o data ceva suspect ne loveste in spate. Ne sucim repede si ne tinem de gura. Cat pe ce sa varsam. Nu era o mana. Nu era o bucata de lemn sau un pantof plutitor. Era altceva plutitor. Incercam sa il alungam de langa noi si observam repede ca langa baiatul nostru se afla un tovaras de joaca al obiectului recent identificat. Baiatul nu a observat. Facem eforturi considerabile sa-l chemam afara din apa. Esec total. Copiilor le place balaceala. Si, bineinteles ca lor le mai si place sa tipe si sa se agite. Este un moment in care am senzatia ca baiatul meu a gustat din plin din acel obiect plutitor. Nu a fost sa fie. Dar nici mult nu mai era.
De ce oare le place romanilor sa se elibereze imediat cum ajung in apa? Nu au wc la hotel? Nu au bunul simt? Nu au si ei copii? Inainte de 1989 nu era o asemenea nesimtire, dar deh, am vrut libertate. Libertate sa ne cacam in gura altora. Nu. Nu am gresit. Rahatul nostru poate ajunge in gura altora foarte usor. Ne cacam in mare. Ce frumos e capitalismul. Ce frumoasa e libertatea.